Nicolae Ceauşescu

Ceauşescu în Marea Britanie – 1978

În urmă cu trei decenii, românii se adunau la telejurnal ca la telenovelă. Urmăreau cu sufletul la gură programul londonez al soţilor Ceauşescu. Să vină la noi români cît mai mulţi, “vor fi foarte bine primiţi”! – invitase Regina, fermecată de CelMaiIubit.

După socotelile istoricilor, cu vizita soţilor Ceauşescu din iunie 1978 în Regatul Unit al Marii Britanii şi în Irlanda de Nord încheiem “istoria imediată”. Ultimii 30 de ani sînt însă mai curînd o problemă de memorie decît de istorie. A cui memorie însă? Martori din miezul evenimentelor nu-şi mai asumă “nedemnele” secvenţe de trecut. Alţii încurcă povestea şi anii. Iar telespectatorii care-am fost păstrăm doar imagini cu dineuri şi serate, toasturi şi defilări, caleşti cu armăsari albi, haine de gală, accesorii fistichii şi bijuterii de Coroană.

PROTOCOL.

Din cele citite, întrezărim pregătirile cuplului Ceauşescu de plecare. Pînă acum nimeni nu şi-a arogat meritul de a-i fi creat ei ori “tovarăşului” look-ul. Nu ne rămîne astfel decît să-i dăm crezare menajerei. Îşi alegeau singuri hainele, fiecare ţinută pe umeraş, zice Suzana Andreiaş. Singură îşi asorta ea bluzele la taioare. Poate că în străinătate se pudra, dar “acasă” nu folosea decît ruj. Iar ca bijuterie, doar verigheta. Încărunţind, îşi vopsea părul în culoarea lui naturală. Venea “cineva” dimineaţa să i-l aranjeze. Întreţinea de o vreme chiar luxul masajului. Lîngă “tovarăşele de viaţă” ale celorlalţi, cu stilul Chanel al deux-pieces-urilor sale pastelate, se ştia elegantă. Dar să te plimbi lîngă Prinţul de Edinburgh în caleaşcă, să împarţi gloria de “ştire a zilei” tocmai cu Regina Angliei ori să conversezi cu aristocraţii pur-sînge… ce-i potrivit să îmbraci, ce să spui şi cum să te porţi?

Elena, cea din fotografiile londoneze, se potriveşte descrierii lui Dumitru Popescu: îmbrăcată “corect, fără pedanterie”, e o “figură rezonabilă” într-adevăr. Cum, public, nici unul dintre “cîrcotaşii” lumii libere nu i-a bîrfit atunci, conchidem că Vasile Pungan, şeful consilierilor lui Ceauşescu, şi-a făcut bine treaba.

CELMAIIUBIT.

În 1978, Ceauşescu stăpînea din toată puterea. În ianuarie fusese omagiat de “întreaga ţară” pentru “împlinirea a 60 de ani de viaţă şi a peste 45 de ani de neîntreruptă activitate revoluţionară”. Agenda sa de externe putea onora pe oricare dintre politicienii contemporani. Îl vizitaseră de curînd cancelarul vest-german Helmut Schmidt, preşedintele Egiptului, Anwar El Sadat, şi şeful diplomaţiei israeliene Moshe Dayan. Călătorise şi el a treia oară în SUA, apoi în China, Coreea de Nord, Vietnam, Laos, Campuchia şi India în acel an.

Tocmai presa străină ne-ncredinţează că în timpul de-atunci Ceauşescu conta. În iunie, compania britanică de televiziune I.T.N. şi ziarul The Guardian îl intervievează, adresîndu-i întrebări cu preambul elocvent. “Atît israelienii, cît şi egiptenii sugerează că dvs. aţi jucat un rol substanţial în începerea convorbirilor de pace în Orientul Mijlociu…”; “Ce părere aveţi despre ceea ce este denumit eurocomunism… ce sprijin îi acordaţi…”, zic chiar gazetarii.

Printre ai lui, Ceauşescu se vrea confundat cu mulţimea. Cu partidul, poporul şi ţara. În numele lui, în acea vară, începea şantierul Canalului Dunăre-Marea Neagră, se comemora moartea poetului naţional Eminescu, se sărbătoreau 130 de ani de la revoluţia paşoptistă şi trei decenii de la “actul naţionalizării”. “A face totul” – cum îi place să spună – înseamnă că binele totdeauna lui i se datorează. Zilnic o faptă de-a lui, zilnic o ştire despre CelMaiIubit…
Nicolae Ceausescu Regina Elisabeta a-II-a 13 iunie 1978

În chiar zilele vizitei londoneze, Scînteia anunţă că două treimi din populaţia ţării stau în cele patru milioane de locuinţe noi construite între 1950-1977. Şi că prin “grija partidului” (a lui, adică) s-a “realizat cu trei luni înainte de plan” creşterea “retribuţiei oamenilor muncii”.

DACĂ E MARŢI, E LONDRA!

Marţi, 13 iunie 1978, la 12:25 (ora Bucureştiului), avionul prezidenţial a aterizat la Londra. “Solii poporului român” au fost întîmpinaţi de Regina Elisabeta a II-a, Ducele de Edinburgh, primul-ministru James Callaghan şi alte oficialităţi. După trecerea în revistă a gărzii de onoare, oaspeţi şi gazde urcă în maşinile ce-i duc la Gara Gatwick, unde aşteaptă trenul regal. Debarcă în Gara Victoria (“pe covorul roşu de catifea”) cu “cele mai înalte onoruri rezervate şefilor de stat”.

“Înalţii oaspeţi şi gazdele regale sînt conduşi apoi de Contele de Westmorland Master of the Horse spre somptuoasele caleşti regale, splendid decorate, fiecare în sine fiind o operă de artă, rezervate numai ceremoniilor cu totul deosebite”, comentează crainicul televiziunii imaginea transmisă cetăţeanului de rînd. În prima caleaşcă, Nicolae Ceauşescu şi Regina Elisabeta a II-a. El – fluturînd din mînă, cum ni-l mai aducem aminte; şi ea pe cap cu acelaşi soi sofisticat de pălărie-tartă ce-l poartă şi azi. După trăsura cu “consorţii”, urmează alte cinci caleşti. Drumul acesta triumfal către Palatul Buckingham a fost transmis în direct şi la televiziunea britanică.


Nicolae Ceauşescu şi Regina Elisabeta a II-a DINEU. Cuplul regal, aristocraţi cu vechi sînge albastru, membri ai Camerei Comunelor şi partidelor din Anglia au fost prezenţi în iunie 1978 la recepţia dată în onoarea soţilor Ceauşescu

VERSIUNEA PACEPA.

După fotografii, generalul în civil se ţine mai aproape de Ceauşescu decît ministrul de Externe, Ştefan Andrei. În unele rişti chiar să-l confunzi cu traducătorul Sergiu Celac. Deşi peste numai o lună, printr-o misterioasă alchimie, şeful spionilor lui Ceauşescu îi va fi cel mai mare duşman.

În iunie 1978, Pacepa încă îi este slugă trebuincioasă cuplului Ceauşescu. După relatările ce şi le asumă, înseşi reuşitele londoneze erau meritul iscusinţelor sale. “S-a primit cumva vreun răspuns de la Rolls-Royce?”, l-ar fi întrebat Ceauşescu într-o plimbare anterioară (“prin enorma lui grădină, luminată numai de “pitici”). Da, îi răspunde Pacepa, înştiinţîndu-l că tocmai îi parvenise acceptul preşedintelui companiei. Şi de la British Aerospace mesajul afirmativ venise pe aceeaşi nebătătorită cale. Iar Ceauşescu, în versiunea Pacepa, “vrea” şi dispune: “Vreau să am deja semnate ambele investiţii comune în perioada în care mă aflu în Anglia. Vreau ca ofiţerii noştri să se afle în fabricile lor imediat ce ne întoarcem (…). Vreau să obţinem de la Rolls-Royce informaţii complete despre motoarele lor cu reacţie, militare. De la BAC vreau proiectele avioanelor lor de vînătoare. (…) Şi vreau şi Harrierul (avion militar ultraperformant – n.n.). Sînt sigur că Brejnev o să plătească un preţ foarte bun pentru el”. Şi încă îi cere, în “avalanşa de ordine”, să-i aranjeze “o demonstraţie pe viu” în bîrlogul aeronauticii britanice.

Zis şi făcut, s-ar conchide după confruntarea relatării lui Pacepa cu comunicatele oficiale. Numai că prin cutumele lagărului comunist – chiar dacă zmeii lui Pacepa ar fi furat secretele aeronauticii mondiale din zborul unor demonstraţii pentru cumpărători –, Ceauşescu nu-i putea cere lui Brejnev vreo plată.

CONEXIUNI FESTIVE.

Întorşi în arhivele presei, consemnăm întîlniri, dineuri, banchete. Gazde şi invitaţi sînt membri ai familiei regale şi Camerei Comunelor, lideri de partide. Mai intense decît pregătirile oaspeţilor pentru vizită par a fi fost grijile gazdelor. Căci Elena Ceauşescu are parte de veritabile ceremonii ca “savant de renume mondial”. La Londra i se conferă calitatea de membru de onoare al Institutului Regal de Chimie şi titlul de “Profesor Honoris Causa” al Institutului Politehnic. Şi lui Ceauşescu i se lansează o carte din “gîndirea lui creatoare” în engleză. Iar după vizita la Bristol şi demonstraţiile tehnice din incinta firmelor British Aerospace şi Rolls-Royce, semnează amintitele contracte.

Cum cifre şi date despre proiectatele afaceri nu sînt publicate, ne mulţumim cu lectura discursurilor festive. Ca să ajungă pînă-n străfundurile comune ale Imperiului Roman, vor fi pescuit mult prin istorie autorii ambelor părţi! “Legăturile dintre România şi Marea Britanie au rădăcini străvechi ce datează încă din vremea Imperiului Roman”, citeşte Ceauşescu. Ca un ecou răspunde Regina (“atît România, cît şi Marea Britanie au făcut parte amîndouă din Imperiul Roman”), avansînd ipoteza unei mai strînse apropieri între popoare nenăscute încă (“unii dintre soldaţii romani staţionaţi în Anglia au fost recrutaţi din provinciile dunărene”; ei ar fi primii “vizitatori români şi poate că unii s-au aşezat aici”).

În trunchiul comun al năzuinţelor şi legăturilor internaţionale, năvoadele aruncate de oamenii lui Ceauşescu au depistat nişte englezi în oastea lui Mircea cel Bătrîn. Domnii Moldovei exportau vite în Anglia, iar Elisabeta I negociase cu ei libera circulaţie a mărfurilor englezeşti, “descoperiseră” şi istoricii Reginei.

IRONIILE ISTORIEI.

După ce trecuse în revistă episoade mai de actualitate ale cooperărilor româno-engleze, Regina Elisabeta îşi încheie discursul compus în onoarea soţilor Ceauşescu astfel: “Dacă oamenii de rînd pot să se întîlnească şi să se împrietenească, aceasta oferă un fundament trainic pentru înţelegere şi colaborare internaţională. Sperăm că tot mai mulţi români vor veni în Marea Britanie. Ei vor fi foarte bine primiţi”.

Se amuză crud, adesea, zeiţa Istoriei împingînd martorii pe lunecuşul periculos al memoriei. Cum ştim, CelMaiIubit a pierit. Şi s-a-mplinit speranţa Reginei din spusa poveste. Şi-or mai fi amintind-o Regina şi martorii, oare?!

Prezentare… “pilduitoare!”Recunoaşterile şi titlurile ştiinţifice din Marea Britanie i-au slujit Elenei Ceauşescu de paşaport pentru elita mondialăa savanţilor. Căci iată cum o prezintă laureatul Premiului Nobel pentru chimie, dr Dorothy Crowfoot Hodgkin: “Îmi face o deosebită plăcere să pot prezenta publicului britanic de specialitate ediţia engleză a cărţii doctorului inginer Elena Ceauşescu, membru titular al Academiei Române, membru titular al Institutului Regal de Chimie al Marii Britanii, dedicată subiectului de mare importanţă teoretică şi industrială a polimerizării stereospecifice a izoprenului. Întreaga activitate a doamnei Elena Ceauşescu este pilduitoare. Ea s-a angajat cu hotărîre în cercetarea unora din cele mai fantastice probleme ştiinţifice a zilelor noastre, şi-a demonstrat capacitatea de a pune soluţiile obţinute în slujba practicii, a societăţii, de a asigura de la nivelul înaltelor răspunderi ce i s-au încredinţat tehnologiile necesare industriei producţiei în ţara sa”.

“Orizonturi roşii” – obiectiv Anglia

În”Orizonturi roşii” – obiectiv Anglia 1987, în cartea sa “Orizonturi roşii”, Pacepa va prezenta succesul internaţional al României drept rezultatul unei diabolice acţiuni iniţiate de însuşi Ceauşescu. “Totul a început în seara zilei de 22 februarie 1972 –, scrie Pacepa (ori anonimul care compune libretul în numele lui), cînd Ceauşescu personal a preluat conducerea DIE. “Experienţa noastră demonstrează că astăzi Occidentul este deosebit de dornic să încurajeze cel mai mic semn de independenţă în cadrul blocului sovietic. Să profităm de dorinţa lui”, a spus Ceauşescu cinic în memorabila-i cuvîntare ţinută în seara aceea în biroul său în faţa comisiei de directori ai DIE.” Astfel începe – după Pacepa – seria manipulărilor şi operaţiilor secrete numite “Orizontul lui Ceauşescu”: propagandă, microfoane ascunse, dezinformări, agenţi deghizaţi în amanţi, diplomaţi şi prelaţi, conturi destinate occidentalilor corupţi în bănci elveţiene etc. Toate capetele încoronate şi toţi politicienii, cu cohortele lor de experţi, n-au fost capabili să intuiască malversaţiile “geniului din Carpaţi”. “Naivi” mai erau în “epoca Ceauşescu” liderii politicii mondiale!