Persoana care l-a insotit pe Ion Iliescu, fostul angajat al Consiliului Culturii, Florin Velicu, a hotarat in 2005 sa dea autorului primul interviu.

Posted by Nicolae Ceauşescu in Nicolae Ceausescu on November 19th, 2008 |  4 Comments »

nicolae ceausescu eric hoenecker

“”Florin Velicu: A doua zi m-am dus la serviciu si, la serviciu… Era clar ca trebuie sa se intample ceva cu Ceausescu. La serviciu, prima masura care s-a luat a fost ca fosta presedinta a ministerului a incuiat usile.

Alex Mihai Stoenescu: Cine?
Suzana Gadea? Da, Suzana Gadea.

Usile de la intrare.
Da, usile de la intrare. Pentru ca nimeni sa nu poata sa iasa, sa intre, sa nu stiu ce. Era un sir de sedinte pe acolo, la care bineinteles ca noi, care eram simpli salariati si nici in structura de partid – n-am fost in viata mea secretar de partid sau lider de sindicat macar – , n-am participat. Noi stateam cu colegii si din cand in cand mai aflam ce se petrece in piata (pe bulevard, n.a.), pentru ca, raspunzand de biblioteci, mai aveam prieteni pe la anticariate, librarii… Sunam eu si mi se spunea: «Pai, acum se striga Corneliu Manescu, se striga nu stiu ce».

Barladeanu, Mazilu…
Ei, pe fondul asta, cred ca era… dar sa nu ma intrebati ore, pentru ca la vremea respectiva nu aveam obiceiul sa ma uit la ceas. La un moment dat, cand am inteles de la prietenii mei de la librarie, de la anticariat, ca Ceausescu e dus, sa zic asa – asta nu inseamna ca era plecat cu elicopterul, nu aveam informatia asta – , mi-a venit brusc ideea sa iau legatura cu Iliescu. L-am sunat pe Iliescu. Si colegii ma impingeau. Ei stiau legatura noastra…

Telefonul

Pe ce l-ati sunat?
Si pe interior si pe direct. «Ia legatura cu el – ma indemnau colegii – , pentru ca tu ai fost cu el», nu stiu ce… Era un lucru care se stia in Directia mea. Iliescu nu raspundea la telefon.

Cum se numea Directia?
Directia Culturii de Masa. Avea in subordine case de cultura, biblioteci… Neraspunzand nici pe unul, nici pe altul, l-am sunat acasa. Aveam numarul lui de acasa, relatia era foarte buna, si am vorbit cu doamna Nina, care era sotia lui. Mi-a spus ca «Ionel poate sa dea telefon, dar nu poate sa primeasca, dar este sus in birou». In contextul asta, am iesit din birou, pe hol m-am intalnit cu directorul meu, care era un fost secretar de partid de la Olt, caruia i-am spus: «Domâne, eu dispar si plec cu Iliescu, orice ar fi si orice s-ar intampla». Spre surpriza mea, mi-a spus: «Succes!». A fost amuzanta scena. Am urcat un etaj, va dati seama ca nu era o problema, si am intrat peste Ion Iliescu in birou, care, spre surprinderea mea, era foarte relaxat. Statea de vorba – nu stiu daca o sa gresesc acum, sa va dau o informatie falsa sau nu, puteti s-o verificati – , discuta cred cu un baiat despre literatura. Il chema Tudor Pacurariu, cred ca era baiatul lui Francisc Pacurariu, scriitorul. Pe fondul asta, eu, care eram un tip mai agitat si mai tanar pe vremea aia, m-am repezit la dansul si i-am spus ca trebuie facut ceva sa plecam de acolo. Nu prea era incantat de idee, chiar a trebuit sa ma reped in el. La un moment dat, a sunat la Suzana Gadea. Eu nu am inteles de ce a sunat, dar a intrebat-o daca e adevarat ca Ceausescu a cazut. Nu stiu ce i-a raspuns Suzana, ca va dati seama ca n-aveam cum sa aud ce vorbea ea, auzeam numai ce spunea el. Cert e ca, dupa ce a inchis, Ion Iliescu a spus: « dracului smechera!».

Din relatarea dvs. este posibil sa se confirme informatia ca i-a spus: «Du-te la CC, Ioane, iesi acum, e momentul tau».
Nu cred, dupa reactia lui.

Pai, altfel cum va explicati reactia asta: « naibii smechera?». Trecuse de partea lui.
Eu l-am auzit pe el. A intrebat-o daca e adevarat ca a plecat Ceausescu, nu mai e nici o scapare, nu stiu ce. Nu stiu ce i-a spus, dar el a zis: « naibii smechera».

Dar recunoasteti ca e logic ce spun.
Nu cred ca asta a fost, pentru ca Suzana era atunci – din ce-am aflat dupa revolutie, in primele zile dupa revolutie, nu acum, la 15 ani – , era in birou cu unul Zbarcea, care era ofiter de Securitate, si ea n-a mai parasit biroul ei. Nu cred ca putea sa-i spuna lui Iliescu asa ceva. “”Sa mergem!”"
CREIERUL. Dumitru Mazilu si Voican Voiculescu i-au recunoscut autoritatea lui Ion Iliescu

Prezenta ofiterului de Securitate acolo nu este un argument ca nu-i putea face indemnul asta lui Iliescu. Erau si ei trecuti de cealalta parte.
Eu am participat personal la treaba asta si va spun niste lucruri pe care le-am facut eu. Prost, bine, cum am putut. Sunt lucruri bune pe care le-am facut, plus lucrurile false care au existat si in viata mea si pe care le-am clarificat vizavi de Iliescu si vizavi de mine, in primul rand.

A inchis telefonul.

A inchis telefonul. In momentul ala m-am repezit eu la el sa-l mai mobilizez, sa zic asa, hai sa mergem, si i-am bagat in cap o idee, care dvs. vi se poate parea curioasa, dar e logica. Aveam o impresie clara atunci despre ea: Armata!, ca era singura solutie. I-am si spus: «Haideti sa mergem la Armata. Armata pune ordine». «Mai, n-am cu cine sa stau de vorba la Armata, pentru ca nu cunosc pe nimeni – mi-a raspuns el. Tu cunosti pe cineva?» «Nu.» Am plecat pe scari. A mai venit un tip, care a devenit dupa 1990 director al Editurii Tehnice, imi scapa numele, si cu baiatul acela, cred ca al lui Francisc Pacurariu, si ii tot repetam aceasta chestiune, ca trebuie vorbit cu Armata. Era clar ca singura forta dintr-o tara care poate sa puna ordine e Armata, nu? Eu aveam respect pentru generalii nostri. Abia dupa 1989, cand i-am cunoscut, poate cu exceptia lui Stanculescu, m-am ingrozit cat erau de tampiti. N-am vazut adunatura de dobitoci mai mare. I-am propus sa dam telefon pe scurt, cand m-a intrebat el si a vazut ca nu cunosteam pe nimeni, sa dam telefon pe scurt de la Tamara Dobrin. De ce de la Tamara Dobrin? Pentru ca stiam ca nu este acolo. Ea statea pe la CC.

 

“”Sa mergem!”"
CREIERUL. Dumitru Mazilu si Voican Voiculescu i-au recunoscut autoritatea lui Ion Iliescu

Ce functie avea?
Era vicepresedinta si pe la Cultura, era si presedinta FDUS sau cam asa ceva. Nu prea venea prin minister. Venea o data pe saptamana si statea trei ore. Iliescu n-a vrut sa intre acolo. Si de acolo ne-am dus la Hegedus. Din acest moment pot sa va clarific ce ora era, pentru ca exact atunci incepuse transmisia pe televizor. Nu stiu la ce ora a inceput… 13:00, 13:05.
Incepuse transmisia pe televizor. Biroul lui Hegedus era plin. Plin era, cu tot felul de salariati, bineinteles. Se uitau la televizor. Eu il cunosteam pe Hegedus, lucrand in aceeasi institutie. De fapt, si Iliescu il cunostea foarte bine. Si eu i-am zis: «Domnule, fa legatura cu cineva de la Armata». Zice: «Pot sa-i fac cu Hortopan sau cu Stanculescu». Mi-a si explicat Hegedus de ce: cu fiecare din cei doi lucra la spectacolele omagiale. A sunat la minister. Desi au trecut 15 ani, si acum imi aduc aminte, era numarul 272 pe scurt.

262.
262, pe scurt. A sunat la minister si a dat peste Stanculescu. Stanculescu i-a spus, n-am auzit, dar am inteles chestia asta de la el (de la Ion Iliescu, n.a.)… «Ma cheama acolo». Stanculescu i-a spus sa vina acolo. A fost un moment de genialitate a lui Iliescu, pe care l-am vazut uitandu-se la televizor.

Jumatate de ora acasa

CUNOSTINTE VECHI. Petre Roman era cunoscut de mic de Ion Iliescu

Nu exista dubii asupra existentei convorbirii la CC.
Domnule Stoenescu, decat sa va mint… N-am surprins aceasta scena. Apoi, era si importanta, atentia… una era cand vorbea cu Stanculescu la Armata si altceva cand vorbea cu un oarecare.

Importanta ca informatie este chestiunea ca nu avea cum sa vorbeasca de la telefonul lui, putea doar sa dea telefon. De asta s-a dus la Hegedus.
Eu am dat telefon si pe fix si pe interior. De aici a iesit aceasta informatie falsa, tampita, ca i-a cerut voie Suzanei Gadea. Aia e o tampenie pe care Plesita a scos-o.Ca sa ne intelegem: eu abordez acest subiect dintr-o pozitie total depolitizata in raport cu evenimentele la zi. Nu ma intereseaza ce face Iliescu acum, in ce partid este si ca va avea un congres etc. (La Congresul PSD din zilele de 21 si 22 aprilie 2005, Ion Iliescu nu a mai fost ales la conducerea partidului, functia fiind preluata de fostul ministru de Externe, Mircea Geoana, n.a.) Pe mine ma intereseaza reconstituirea evenimentului istoric.

Si eu la fel. Sunt retras din politica.

Bun. Ati plecat cu masinile acasa la el. A intrat in casa?
Da.

Cam cat a stat?

Pot sa va spun ca era lume multa acolo. El a intrat, spunand ca vrea sa vada daca merge cu el si sotia, Nina.

Cam cat a stat inauntru?
Vreo jumatate de ora.

 

13:00, 13:05.
Incepuse transmisia pe televizor. Biroul lui Hegedus era plin. Plin era, cu tot felul de salariati, bineinteles. Se uitau la televizor. Eu il cunosteam pe Hegedus, lucrand in aceeasi institutie. De fapt, si Iliescu il cunostea foarte bine. Si eu i-am zis: «Domnule, fa legatura cu cineva de la Armata». Zice: «Pot sa-i fac cu Hortopan sau cu Stanculescu». Mi-a si explicat Hegedus de ce: cu fiecare din cei doi lucra la spectacolele omagiale. A sunat la minister. Desi au trecut 15 ani, si acum imi aduc aminte, era numarul 272 pe scurt.

 

Deci a stat in casa cam o jumatate de ora! El, acest interval, aceasta intrare si ramanere in casa o jumatate de ora, il neaga.
Nu are cum. Lumea astepta, iar eu la un moment dat m-am intrebat ce se intampla, de ce intarzie atata, merge sau nu merge doamna Nina?

Vorbea la telefon, dadea niste telefoane.
Probabil, probabil. El era foarte preocupat de Televiziune. El voia sa ajunga acolo, nu la Armata, unde se putea intampla altceva.

Prin urmare, sa punctam ca, in mod categoric, Ion Iliescu a stat acasa o jumatate de ora.
Categoric! De acolo am plecat, el cu masina nu stiu cui, spre Televiziune, eu din nou cu masina mea si cu Marcela Iacob inauntru…”"

Ceauşescu în Marea Britanie – 1978

Posted by Nicolae Ceauşescu in Elena Ceausescu, Nicolae Ceausescu, Regina Elisabeta a II-a on November 9th, 2008 |  7 Comments »

nicolae ceausescu

nicolae ceauses cu aelisabeta

Nicolae Ceausescu Regina Elisabeta a-ii-a si Philip printul

Nicolae Ceauses cu Regina Elisabeta a-II-a si Philip Printul
nicolae ceausescu elisabeta
DINEU. Cuplul regal, aristocraţi cu vechi sînge albastru, membri ai Camerei Comunelor şi partidelor din Anglia au fost prezenţi în iunie 1978 la recepţia dată în onoarea soţilor Ceauşescu.Regina Elisabeta a II-a

Nicolae Ceausescu Regina Elisabata a-II-a 13 iunie 1978
nicolae ceausescua elisabeta
TELENOVELA DE PATRU ZILE ● 13-16 iunie 1978 – Vizita soţilor Ceauşescu în Marea Britanie În urmă cu trei decenii, românii se adunau la telejurnal ca la telenovelă. Urmăreau cu sufletul la gură programul londonez al soţilor Ceauşescu. Să vină la noi români cît mai mulţi, “vor fi foarte bine primiţi”! – invitase Regina, fermecată de CelMaiIubit.

TELENOVELA DE PATRU ZILE ● 13-16 iunie 1978 – Vizita soţilor Ceauşescu în Marea Britanie

În urmă cu trei decenii, românii se adunau la telejurnal ca la telenovelă. Urmăreau cu sufletul la gură programul londonez al soţilor Ceauşescu. Să vină la noi români cît mai mulţi, “vor fi foarte bine primiţi”! – invitase Regina, fermecată de CelMaiIubit.

După socotelile istoricilor, cu vizita soţilor Ceauşescu din iunie 1978 în Regatul Unit al Marii Britanii şi în Irlanda de Nord încheiem “istoria imediată”. Ultimii 30 de ani sînt însă mai curînd o problemă de memorie decît de istorie. A cui memorie însă? Martori din miezul evenimentelor nu-şi mai asumă “nedemnele” secvenţe de trecut. Alţii încurcă povestea şi anii. Iar telespectatorii care-am fost păstrăm doar imagini cu dineuri şi serate, toasturi şi defilări, caleşti cu armăsari albi, haine de gală, accesorii fistichii şi bijuterii de Coroană.

PROTOCOL.

Din cele citite, întrezărim pregătirile cuplului Ceauşescu de plecare. Pînă acum nimeni nu şi-a arogat meritul de a-i fi creat ei ori “tovarăşului” look-ul. Nu ne rămîne astfel decît să-i dăm crezare menajerei. Îşi alegeau singuri hainele, fiecare ţinută pe umeraş, zice Suzana Andreiaş. Singură îşi asorta ea bluzele la taioare. Poate că în străinătate se pudra, dar “acasă” nu folosea decît ruj. Iar ca bijuterie, doar verigheta. Încărunţind, îşi vopsea părul în culoarea lui naturală. Venea “cineva” dimineaţa să i-l aranjeze. Întreţinea de o vreme chiar luxul masajului. Lîngă “tovarăşele de viaţă” ale celorlalţi, cu stilul Chanel al deux-pieces-urilor sale pastelate, se ştia elegantă. Dar să te plimbi lîngă Prinţul de Edinburgh în caleaşcă, să împarţi gloria de “ştire a zilei” tocmai cu Regina Angliei ori să conversezi cu aristocraţii pur-sînge… ce-i potrivit să îmbraci, ce să spui şi cum să te porţi?

Elena, cea din fotografiile londoneze, se potriveşte descrierii lui Dumitru Popescu: îmbrăcată “corect, fără pedanterie”, e o “figură rezonabilă” într-adevăr. Cum, public, nici unul dintre “cîrcotaşii” lumii libere nu i-a bîrfit atunci, conchidem că Vasile Pungan, şeful consilierilor lui Ceauşescu, şi-a făcut bine treaba.

CELMAIIUBIT.

În 1978, Ceauşescu stăpînea din toată puterea. În ianuarie fusese omagiat de “întreaga ţară” pentru “împlinirea a 60 de ani de viaţă şi a peste 45 de ani de neîntreruptă activitate revoluţionară”. Agenda sa de externe putea onora pe oricare dintre politicienii contemporani. Îl vizitaseră de curînd cancelarul vest-german Helmut Schmidt, preşedintele Egiptului, Anwar El Sadat, şi şeful diplomaţiei israeliene Moshe Dayan. Călătorise şi el a treia oară în SUA, apoi în China, Coreea de Nord, Vietnam, Laos, Campuchia şi India în acel an.

Tocmai presa străină ne-ncredinţează că în timpul de-atunci Ceauşescu conta. În iunie, compania britanică de televiziune I.T.N. şi ziarul The Guardian îl intervievează, adresîndu-i întrebări cu preambul elocvent. “Atît israelienii, cît şi egiptenii sugerează că dvs. aţi jucat un rol substanţial în începerea convorbirilor de pace în Orientul Mijlociu…”; “Ce părere aveţi despre ceea ce este denumit eurocomunism… ce sprijin îi acordaţi…”, zic chiar gazetarii.

Printre ai lui, Ceauşescu se vrea confundat cu mulţimea. Cu partidul, poporul şi ţara. În numele lui, în acea vară, începea şantierul Canalului Dunăre-Marea Neagră, se comemora moartea poetului naţional Eminescu, se sărbătoreau 130 de ani de la revoluţia paşoptistă şi trei decenii de la “actul naţionalizării”. “A face totul” – cum îi place să spună – înseamnă că binele totdeauna lui i se datorează. Zilnic o faptă de-a lui, zilnic o ştire despre CelMaiIubit…
Nicolae Ceausescu Regina Elisabeta a-II-a 13 iunie 1978

nicolae ceausescua elisabeta

În chiar zilele vizitei londoneze, Scînteia anunţă că două treimi din populaţia ţării stau în cele patru milioane de locuinţe noi construite între 1950-1977. Şi că prin “grija partidului” (a lui, adică) s-a “realizat cu trei luni înainte de plan” creşterea “retribuţiei oamenilor muncii”.

DACĂ E MARŢI, E LONDRA!

Marţi, 13 iunie 1978, la 12:25 (ora Bucureştiului), avionul prezidenţial a aterizat la Londra. “Solii poporului român” au fost întîmpinaţi de Regina Elisabeta a II-a, Ducele de Edinburgh, primul-ministru James Callaghan şi alte oficialităţi. După trecerea în revistă a gărzii de onoare, oaspeţi şi gazde urcă în maşinile ce-i duc la Gara Gatwick, unde aşteaptă trenul regal. Debarcă în Gara Victoria (“pe covorul roşu de catifea”) cu “cele mai înalte onoruri rezervate şefilor de stat”.

“Înalţii oaspeţi şi gazdele regale sînt conduşi apoi de Contele de Westmorland Master of the Horse spre somptuoasele caleşti regale, splendid decorate, fiecare în sine fiind o operă de artă, rezervate numai ceremoniilor cu totul deosebite”, comentează crainicul televiziunii imaginea transmisă cetăţeanului de rînd. În prima caleaşcă, Nicolae Ceauşescu şi Regina Elisabeta a II-a. El – fluturînd din mînă, cum ni-l mai aducem aminte; şi ea pe cap cu acelaşi soi sofisticat de pălărie-tartă ce-l poartă şi azi. După trăsura cu “consorţii”, urmează alte cinci caleşti. Drumul acesta triumfal către Palatul Buckingham a fost transmis în direct şi la televiziunea britanică.


Nicolae Ceauşescu şi Regina Elisabeta a II-a DINEU. Cuplul regal, aristocraţi cu vechi sînge albastru, membri ai Camerei Comunelor şi partidelor din Anglia au fost prezenţi în iunie 1978 la recepţia dată în onoarea soţilor Ceauşescu

VERSIUNEA PACEPA.

După fotografii, generalul în civil se ţine mai aproape de Ceauşescu decît ministrul de Externe, Ştefan Andrei. În unele rişti chiar să-l confunzi cu traducătorul Sergiu Celac. Deşi peste numai o lună, printr-o misterioasă alchimie, şeful spionilor lui Ceauşescu îi va fi cel mai mare duşman.

În iunie 1978, Pacepa încă îi este slugă trebuincioasă cuplului Ceauşescu. După relatările ce şi le asumă, înseşi reuşitele londoneze erau meritul iscusinţelor sale. “S-a primit cumva vreun răspuns de la Rolls-Royce?”, l-ar fi întrebat Ceauşescu într-o plimbare anterioară (“prin enorma lui grădină, luminată numai de “pitici”). Da, îi răspunde Pacepa, înştiinţîndu-l că tocmai îi parvenise acceptul preşedintelui companiei. Şi de la British Aerospace mesajul afirmativ venise pe aceeaşi nebătătorită cale. Iar Ceauşescu, în versiunea Pacepa, “vrea” şi dispune: “Vreau să am deja semnate ambele investiţii comune în perioada în care mă aflu în Anglia. Vreau ca ofiţerii noştri să se afle în fabricile lor imediat ce ne întoarcem (…). Vreau să obţinem de la Rolls-Royce informaţii complete despre motoarele lor cu reacţie, militare. De la BAC vreau proiectele avioanelor lor de vînătoare. (…) Şi vreau şi Harrierul (avion militar ultraperformant – n.n.). Sînt sigur că Brejnev o să plătească un preţ foarte bun pentru el”. Şi încă îi cere, în “avalanşa de ordine”, să-i aranjeze “o demonstraţie pe viu” în bîrlogul aeronauticii britanice.

Zis şi făcut, s-ar conchide după confruntarea relatării lui Pacepa cu comunicatele oficiale. Numai că prin cutumele lagărului comunist – chiar dacă zmeii lui Pacepa ar fi furat secretele aeronauticii mondiale din zborul unor demonstraţii pentru cumpărători –, Ceauşescu nu-i putea cere lui Brejnev vreo plată.

CONEXIUNI FESTIVE.

Întorşi în arhivele presei, consemnăm întîlniri, dineuri, banchete. Gazde şi invitaţi sînt membri ai familiei regale şi Camerei Comunelor, lideri de partide. Mai intense decît pregătirile oaspeţilor pentru vizită par a fi fost grijile gazdelor. Căci Elena Ceauşescu are parte de veritabile ceremonii ca “savant de renume mondial”. La Londra i se conferă calitatea de membru de onoare al Institutului Regal de Chimie şi titlul de “Profesor Honoris Causa” al Institutului Politehnic. Şi lui Ceauşescu i se lansează o carte din “gîndirea lui creatoare” în engleză. Iar după vizita la Bristol şi demonstraţiile tehnice din incinta firmelor British Aerospace şi Rolls-Royce, semnează amintitele contracte.

Cum cifre şi date despre proiectatele afaceri nu sînt publicate, ne mulţumim cu lectura discursurilor festive. Ca să ajungă pînă-n străfundurile comune ale Imperiului Roman, vor fi pescuit mult prin istorie autorii ambelor părţi! “Legăturile dintre România şi Marea Britanie au rădăcini străvechi ce datează încă din vremea Imperiului Roman”, citeşte Ceauşescu. Ca un ecou răspunde Regina (“atît România, cît şi Marea Britanie au făcut parte amîndouă din Imperiul Roman”), avansînd ipoteza unei mai strînse apropieri între popoare nenăscute încă (“unii dintre soldaţii romani staţionaţi în Anglia au fost recrutaţi din provinciile dunărene”; ei ar fi primii “vizitatori români şi poate că unii s-au aşezat aici”).

În trunchiul comun al năzuinţelor şi legăturilor internaţionale, năvoadele aruncate de oamenii lui Ceauşescu au depistat nişte englezi în oastea lui Mircea cel Bătrîn. Domnii Moldovei exportau vite în Anglia, iar Elisabeta I negociase cu ei libera circulaţie a mărfurilor englezeşti, “descoperiseră” şi istoricii Reginei.

IRONIILE ISTORIEI.

După ce trecuse în revistă episoade mai de actualitate ale cooperărilor româno-engleze, Regina Elisabeta îşi încheie discursul compus în onoarea soţilor Ceauşescu astfel: “Dacă oamenii de rînd pot să se întîlnească şi să se împrietenească, aceasta oferă un fundament trainic pentru înţelegere şi colaborare internaţională. Sperăm că tot mai mulţi români vor veni în Marea Britanie. Ei vor fi foarte bine primiţi”.

Se amuză crud, adesea, zeiţa Istoriei împingînd martorii pe lunecuşul periculos al memoriei. Cum ştim, CelMaiIubit a pierit. Şi s-a-mplinit speranţa Reginei din spusa poveste. Şi-or mai fi amintind-o Regina şi martorii, oare?!

Prezentare… “pilduitoare!”Recunoaşterile şi titlurile ştiinţifice din Marea Britanie i-au slujit Elenei Ceauşescu de paşaport pentru elita mondialăa savanţilor. Căci iată cum o prezintă laureatul Premiului Nobel pentru chimie, dr Dorothy Crowfoot Hodgkin: “Îmi face o deosebită plăcere să pot prezenta publicului britanic de specialitate ediţia engleză a cărţii doctorului inginer Elena Ceauşescu, membru titular al Academiei Române, membru titular al Institutului Regal de Chimie al Marii Britanii, dedicată subiectului de mare importanţă teoretică şi industrială a polimerizării stereospecifice a izoprenului. Întreaga activitate a doamnei Elena Ceauşescu este pilduitoare. Ea s-a angajat cu hotărîre în cercetarea unora din cele mai fantastice probleme ştiinţifice a zilelor noastre, şi-a demonstrat capacitatea de a pune soluţiile obţinute în slujba practicii, a societăţii, de a asigura de la nivelul înaltelor răspunderi ce i s-au încredinţat tehnologiile necesare industriei producţiei în ţara sa”.

“Orizonturi roşii” – obiectiv Anglia

În”Orizonturi roşii” – obiectiv Anglia 1987, în cartea sa “Orizonturi roşii”, Pacepa va prezenta succesul internaţional al României drept rezultatul unei diabolice acţiuni iniţiate de însuşi Ceauşescu. “Totul a început în seara zilei de 22 februarie 1972 –, scrie Pacepa (ori anonimul care compune libretul în numele lui), cînd Ceauşescu personal a preluat conducerea DIE. “Experienţa noastră demonstrează că astăzi Occidentul este deosebit de dornic să încurajeze cel mai mic semn de independenţă în cadrul blocului sovietic. Să profităm de dorinţa lui”, a spus Ceauşescu cinic în memorabila-i cuvîntare ţinută în seara aceea în biroul său în faţa comisiei de directori ai DIE.” Astfel începe – după Pacepa – seria manipulărilor şi operaţiilor secrete numite “Orizontul lui Ceauşescu”: propagandă, microfoane ascunse, dezinformări, agenţi deghizaţi în amanţi, diplomaţi şi prelaţi, conturi destinate occidentalilor corupţi în bănci elveţiene etc. Toate capetele încoronate şi toţi politicienii, cu cohortele lor de experţi, n-au fost capabili să intuiască malversaţiile “geniului din Carpaţi”. “Naivi” mai erau în “epoca Ceauşescu” liderii politicii mondiale!

Bloguri gratuite
New Blog